22291319_1640223699343280_564390968604729801_o

Iurii Vitneanski: Autoritățile municipale nu iau în considerare opinia cetățenilor, dar și infrastructura orașului

O nouă ședință publică privind construcția unui complex rezidențial format din 10 blocuri și a hipermarketului ”Kaufland” în Capitală, între străzile Zelinski, Sarmizegetusa și Brâncuși, s-a finalizat fără vreun rezultat. Autorii proiectului nu pot identifica o soluție optimă în acest sens, care să evite aglomerația din trafic.

Proiectul prevede construcția a 2300 de apartamente, ceea ce va produce un haos în trafic. Consilierul municipal PSRM, membrul consiliului de coordonare a ”Gărzii Tinere”, Iurii Vitneanski a declarat că autorii proiectului nu au luat în calcul infrastructura rutieră a orașului.

”În cadrul ședinței, proiectul și autorii acestuia au stârnit critici din partea societății civile, a experților, dar și a antreprenorilor, care susțin că realizarea acestui proiect va duce la producerea ambuteiajelor kilometrice. Propunerea privind construcția unui sens giratoriu la intersecția străzilor Decebal și Zelinski, contravine strategiei de dezvoltare a infrastructurii rutiere, care oferă prioritate transportului public. Atât timp cât nu avem această strategie, are rost să facem modificări la nivel local? Eu cred că nu. Neconcordanțele menționate anterior, nu au fost înlăturate. Vorbim despre o majorare imensă a numărului de automobile. Nu au avut loc investigații, ce intensitate de automobile poate suporta această stradă. Doar după ce vor fi înlătura problemele, vom reveni la discuții” a menționat Iurii Vitneanski.

Menționăm că proiectul, care a fost dezbătut de patru ori în cadrul ședințelor publice prevede construcția a 10 blocuri cu câte 10 etaje fiecare pe o suprafață de două hectare, între străzile Zelinski, Sarmizegetusa și Brâncuși. Autorii proiectului propun ca strada Zelinski să lărgească într-o direcție cu șapte metri, ceea ce este imposibil potrivit lui Iurii Vitneanski, întrucât în Capitală nu a fost aprobată strategia infrastructurii rutiere.