lzA6EEFuk5Y

Vladimir Odnostalco: Igor Dodon va asigura protecție socială fiecărui cetățean

Una dintre prioritățile programului electoral al candidatului la prezidențiale, Igor Dodon, este și protecția socială pentru fiecare. Ce înseamnă acest lucru?

Vladimir Odnostalco, deputat PSRM, unul din fondatorii Asociației Obștești ”Garda Tânără”: ”La întâlnirea cu oamenii, nu o singură dată am auzit plângeri în cazul pensiei destul de mici. Pentru a schimba situația, este necesar de a modifica criteriul de indexare al pensiilor. De asta, este necesar ca indexarea pensiilor să aibă loc de două ori pe an și nu odată, cu doar 4-7%, cum este în prezent.

O altă problemă din societate sunt pensiile alocate persoanelor cu necesități speciale. Compensațiile pentru aceste categorii de persoane, la fel ca și pensiile, trebuie să atingă suma minimului de existență. Și situația va fi schimbată, însă doar după ce Igor Dodon va ajunge în funcția de șef de stat și va modifica legislația în acest sens. Mai mult decât atât, Moldova trebuie să ofere posibilități de angajare în câmpul muncii pentru persoanele cu nevoi speciale, iar acest lucru este prevăzut și în actele internaționale. Din păcate, în prezent, în țară, este greu să găsești un loc de muncă. Ori acest lucru poate fi schimbat, dorință doar trebuie să fie din partea autorităților. Nu trebuie de inventat roata. Trebuie doar de preluat experiența altor state, unde antreprenorul este obligat să angajeze în câmpul muncii persoane cu dizabilități.

Înafară de asta, protecția socială prevede și un program pentru susținerea tinerelor familii. Și Igor Dodon are o asemenea strategie. Astfel, programul lui Igor Dodon prevede protecție socială pentru viitorii părinți și copii. Totodată, indemnizația pentru tinerele mămici urmează să fie de 15 mii de lei și să ajungă până la 50 de mii pentru următorii copii, cât și cele necesare pentru nou-născut. Igor Dodon este singurul politician din Moldova care se gândește la oameni și vine cu soluții pentru îmbunătățirea condițiilor de trai. Doar având o societate sănătoasă, Moldova are viitor”.