În data de 8 iunie, Partidul Socialiștilor din Republica Moldova a semnat un acord de cooperare cu Partidul ”Edinaia Rossia”. Pe document și-au pus semnăturile președinții formațiunilor Zinaida Greceanîi și Dmitri Medvedev.

Responsabilul pentru activitatea externă, membrul Consiliului de coordonare a ”Gărzii Tinere”, Nichita Țurcan a menționat importanța consolidării relațiilor de prietenie între cele două formațiuni politice, iar următorul pas important trebuie să fie semnarea unui acord cu ”Garda Tânără” a Partidului ”Edinaia Rossia”.

”Organizația noastră este relativ tânără, de aceea avem ce învăța de la colegii noștri din străinătate, organizațiile de tineret din alte țări. Astfel de acorduri ne deschid noi orizonturi și ne oferă noi oportunități și dezvoltare. În prezent, ”Garda Tânără”, cooperează cu cinci organizații de tineret din cinci țări. De asemenea, am înregistrat succes și la nivel regional. Dar nu ne oprim aici. ”Garda Tânără” a Partidului ”Edinaia Rossia” este aripa tânără – o organizație puternică a Partidului ”Edinaia Rossia”. Noi menținem legătura cu reprezenții formațiunii, purtăm tratative, ne întâlnim la forumuri internaționale. Sperăm că în curând ne vom putea mândri cu un acord de cooperare semnat cu această formațiune importantă”, a declarat Nichita Țurcan.

Please follow and like us:
Următorul pas – semnarea unui acord cu ”Garda Tânără” a Partidului ”Edinaia Rossia”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Pin It on Pinterest

%d bloggers like this: