СДЕЛАЙ ПРАВИЛЬНЫЙ ВЫБОР

Săptămâna trecută, în oraşul Penza, Rusia, a avut loc forumul internaţional moldo-rus al tinerilor, la care a fost prezent şi membrul „Garda Tânără”, Nichita Ţurcan.

În cadrul evenimentului au fost abordate două probleme, cooperarea moldo-rusă şi conflictul transnistrean.

«În cadrul forumului au participat şi reprezentanţii malului stâng al Nistrului. După lungi discuţii, s-a ajuns la concluzia că soluţionarea conflictului transnistrean poate avea loc doar prin federalizare.

În cadrul evenimentului s-a discutat şi despre oportunităţile moldo-ruse privind politica de tineret. Cu regret, în ţara noastră nu există strategii de susţinere a tinerilor, dar nici cooperări între tinerii din diferite ţări.

De asemenea, forumul a fost important atât pentru noi, cât şi pentru partea rusă. Aici, am abordat probleme care pot fi soluţionate doar prin intermediul tinerilor. Astfel de forumuri sunt importante deoarece tinerii pot crea legături de prietenie cu tineri din mai multe ţări. Din partea delegaţiei moldoveneşti pot afirma cu certitudine că discuţiile în format extins sunt utile pentru ambele părţi. Este îmbucurător faptul că la astfel de evenimente participă persoane cu un potenţial destul de înalt. Sunt convins că în urma a astfel de dialoguri, pot fi identificate soluţii pentru multe probleme. În aceste condiţii, pot afirma cu tărie că Moldova are viitor, — a menţionat Nichita Ţurcan, făcând concluziile forumului internaţional al tinerilor moldo-rus.

Please follow and like us:
Nichita Ţurcan: Participanţii forumului moldo-rus au ajuns la concluzia că diferendul transnistrean poate fi soluţionat doar prin federalizare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Pin It on Pinterest

%d bloggers like this: