VsMNL4fPsUk

Nichita Țurcan: Propaganda unionistă şi economii pe baza educaţiei, este tot cu ce se ocupă Fusu

Ministerul Educaţiei refuză să asigure cu manuale elevii claselor a V-IX. Reprezentanţii ministerului propun Guvernului să respingā iniţiativa deputaţilor socialişti privind învăţământuk gratuit, prevedere recunoscută şi de Curtea Constituţională. Ministerul Educaţiei dă vina, între timp, pe lipsa resurselor financiare.

“Manuale gratuite – un lux pentru Ministerul Educaţiei. Nici că mai putem vorbi despre familiile cu un nivel mediu de trai, care cu un salariuvde trei mii de lei trebuie să întreţină copiii, să-i îmbrace, educe, hrăneaacă. În Moldova sunt foarte multe familii, care nu îşi pot permite nici strictul necesar, iar acum ministerul le propune manuale în arendă. Însă pentru Corina Fusu nu sunt îndeajuns argumentele că trebuie să susţinem familiile mai nevoiaşe. Îi este indifirentă educaţia şi copiii. Pentru ea este importantă propaganda unionistă şi unirea cu România.
Corina Fusu nu ia în considerare nici decizia Curţii Constituţionale, dar răspunsul lor este unul -lipsa resurselor. Moldova nu este una dintre cele mai bogate ţări, însă economiile guvernării în educaţie întrec orice limite. Nu trebuie să economisim în educaţie, pentru viitor, viitorul celor care ne vor dezvolta ţara. Dar, se pare, că aceste lucruri vor lua sfârşit în momentul în care de la conducerea ministerului va pleca Partidul Liberal”, a declarat membrul Consiliului de coordonare a “Gărzii Tinere”, Nichita Ţurcan.
Deputaţii PSRM au înaintat o iniţiativă legislativă, după ce la mijlocul lunii februarie Curtea Constituţională a decis că luarea în arendă a manualelor şcolare este în contradicție cu Constituţia. Potrivit legislaţiei, elevii sunt asiguraţi cu manuale gratuite.