21232068_462300837490275_2998308773695458111_n

Tinerii din Moldova se pregătesc pentru plecarea la Soci

A mai rămas puțin până la marele eveniment din această toamnă de la Soci. Reprezentanții țării nostră se pregătesc intens pentru Festivalul Mondial al Tineretului și Studenților, care se va desfășura în luna octombrie. Zilele trecute, în localitatea Coșnița din raionul Dubăsari, aproximativ 300 de tineri s-au adunat pentru a decide cum vor reprezenta Moldova la cel mai grandios festival de profil. Oaspetele de onoare al evenimentului a fost președintele țării, Igor Dodon, care a declarat că va merge la marele eveniment împreună cu delegația de tineri.

Aproximativ 300 de tineri de pe ambele maluri ale Nistrului au participat, timp de două zile, la traininguri și jocuri intelectuale, pentru a se cunoaște mai bine și pentru a deveni o echipă unită, care să reprezinte țara la festivalul din Soci. Potrivit președintelui comitetului de pregătire, Nichita Țurcan, tinerii reprezintă domeniul inovațiilor. ”Am reușit să-i informăm și pe tinerii din cele mai mici localități din Moldova. Este o muncă titanică, familiarizarea tuturor membrilor delegației cu programul festivalului. Moldova a intrat în topul țărilor cu cele mai multe solicitări de participare. Suntem primii printre statele din CSI”. a declarat Nichita Țurcan.

Șeful statului, Igor Dodon care a fost invitat la întâlnirea cu delegația Moldovei, a declarat că va acorda tot sprijinul, pentru ca țara noastră să fie reprezentată la cel mai înalt nivel. ”Pentru prima dată, am decis să susținem participarea tinerilor la Forumul Mondial al Tineretului, care va avea loc la Soci. Este un eveniment foarte important, care le oferă tinerilor posibilitatea de a reprezenta țara și de a face cunoștință cu tineri din alte țări.”

Festivalul Mondial al Tineretului și Studenților a avut loc, pentru prima dată, în anul 1957, la Moscova. Abia în 1985, Federația Rusă a găzduit o nouă ediție a evenimentului. În acest an, la Soci va avea loc a XIX-a ediție, care se va desfășura în perioada 14-22 octombrie și se anunță a fi cel mai grandios eveniment internațional pentru tineret. Țara noastră va fi reprezentată de aproximativ 300 de tineri. Participarea lor va fi posibilă grație sprijinului din partea președintelui țării. Toate cheltuielile pentru cazare vor fi suportate de Federația Rusă.