СДЕЛАЙ ПРАВИЛЬНЫЙ ВЫБОР

index

Anul 1992 a devenit anul cel mai negru în istoria Moldovei contemporane. Pe atunci, în rezultatul unor acțiuni iresponsabile ale unui grup de politicieni, cetățenii simpli de pe ambele maluri ale Nistrului au pus mîna pe arme și au pornit unul contra altui. Sute de oameni au pierit, iar ambele maluri ale rîului au devenit străine unul pentru altul.
Au trecut deja 20 de ani de la acele zile nefaste, iar problema transnistreană nu este rezolvată nici pînă în prezent. Se aduc tratative între ambele părți cu participarea mediatorilor internaționali, însă eficiența lor este extrem de mică.
Să evidențiem 3 posibile căi de soluționare a conflictului transnistrean.
a) Permiterea Transnistriei să devină un stat independent. Acest scenariu nu corespunde intereselor Republicii Moldova, deoarece va avea un impact grav asupra suveranității și integrității teritoriale ale RM.
b) Includerea Transnistriei în componența Republicii Moldova. Anume această direcție este promovată de către autoritățile de la Chișinău în cadrul negocierilor cu partea transnistreană în formatul „5+2”. Un astfel de scenariu este evident contrar poziției Tiraspolului.
c) Transformarea Republicii Moldova în federație, compusă din cel puțin trei părți componente (Moldova, Găgăuzia și Transnistria). Acest scenariu este unul dintre cele mai potrivite pentru toți actorii diferendului.
Pînă a purcede la examinarea plusurilor federalizării Republicii Moldova, să examinăm sensul noțiunii de federație. Federația este statul în care există două sisteme de guvernare: federal (a cărui decizii se aplică pe tot teritoriul statului) și regional (al subiectelor federale, a căror decizii au forță doar în limitele hotarelor proprii). Subiectele federale deseori au propria cetățenie, capitală, stemă și alte elemente constituționale și juridice de stat, cu excepția suveranității statului. În același timp subiectul federal nu are dreptul de a ieși din componența federației și nu poate fi subiect al relațiilor internaționale. În prezent în lume există 28 de federații. Printre acestea: SUA, Rusia, Germania, Elveția, Austraia, Emiratele Arabe Unite, Malaezia și altele.
Pentru prima dată idea reglementării conflictului transnistrean prin federalizare a fost propusă în anul 2003 de către reprezentantul special al președintelui Federației Ruse, Dmitrii Kozak. Potrivit așa-numitului „Memorandum Kozak”, pe teritoriul Moldovei se constituia Republica Federală Moldova, ale cărei subiecte erau Republica Moldovenească Nistreană și Unitatea Teritorială Autonomă Găgăuzia. În fruntea statului se afla președintele federației, puterea executivă era exercitată de către un guvern federal, iar puterea legislativă de către un parlament federal, compus din 2 camere (Senat și Camera reprezentanților). Ambele subiecte își păstrau organele puterii, însă deciziile luate de aceștia nu puteau fi aplicate dincolo de hotarele subiectului. Ieșirea din componența federației putea fi realizată doar în cazul în care federația își pierdea suveranitatea.
Cu toate acestea, memorandumul dat nu a fost semnat. În ultimul moment fostul președinte al republicii, Vladimir Voronin, brusc a refuzat să semneze acordul, prin care fapt a luat prin surprindere partea rusă. Drept motiv pentru o astfel de schimbare neașteptată a poziției sale președintele a invocat faptul că, în conformitate cu punctul 18 al memorandumului, în Transnistria pînă în anul 2020 rămînea dislocat contingentul forțelor de pacificare ruseşti, în număr de 2 mii de persoane, fără echipamente și armament greu. Potrivit lui Voronin, el nu putea admite prezența militară a unui alt stat pe teritoriul Moldovei. Această declarație pare un pic ciudată din considerentul că după eșuarea semnării acordului, negocierile cu privire la soluționarea conflictului au stagnat. Iar pînă nu se rezolvă situația din regiune, contingentul forţelor ruse de pacificare, care se află acolo din 1992, rămîne pe loc. Astfel, în ambele cazuri, prezența militară rusă s-a menținut, singura diferență este că acum termenul prezenței contingentului este neclar. Interesant este și faptul că decizia de a nu semna Memorandumul Kozak a fost luată de Vladimir Voronin după consultări cu reprezentanții SUA și UE, care se temeau că odată cu soluționarea conflictului, rolul Rusiei în regiune va crește. Prin alte cuvinte, decizia președintelui nu corespundea intereselor Republicii Moldova, ci a Vestului.
Ideea creării statului federal moldovenesc a fost uitată pentru mulți ani. Abia pînă nu demult iarăși au apărut propunerile de federalizare a Republicii Moldova. Printre primii, și în momentul actual practic unica figură publică, care promovează ideea federalizării Moldovei este deputatul în parlament și președintele Partidului Socialiștilor din Republica Moldova – Igor Dodon. În opinia lui, în 2003 Moldova a ratat ocazia de a soluționa problema transnistreană. Liderul socialiștilor consideră că federalizarea este unica opțiune de a reintegra republica, care ar conveni ambelor părți.
Principalul avantaj al ideii federalizării este faptul că acesta presupune compromis. Adică, în rezultatul creării statului federal moldovenesc vor fi satisfăcute interesele ambelor părți, și anume, restabilirea Republicii Moldova în hotarele începutului anilor 90 și păstrarea de către RMN a unui șir de libertăți, atît de mult prețuite. În plus, sistemul federal cel mai bine corespunde statutului RM în calitate de stat polietnic, fapt care nu vor să recunoască unioniștii români și etnocrații din actuala guvernare. Mulți dintre reprezentanții mișcării unioniste consideră că fără Transnistria și populația sa vorbitoare de limbă rusă și anti-română, va dispărea obstacolul major pentru Moldova în calea unirii cu România. Iată de ce adepții mișcării unioniste supun atît de des criticii ideea federalizării Moldovei.
Existența în cadrul unei federații va da posibilitate reprezentanților diverselor etnii să se vadă în calitate de parteneri în efortul comun de construire a unui viitor pentru sine și copiii săi. De asemenea, sistemul federal va contribui la stabilirea unei cooperări între Chișinău, Tiraspol și Comrat, avînd în vedere că criteriile de bază în relațiile dintre guvernul federal și autoritățile regionale reprezintă parteneriatul și cooperarea.
Federalizarea Moldovei nu este imposibilă. Unicul lucru necesar este relansarea procesului. Pînă acum însă, atît Chișinăul, cît și Tiraspolul au creat doar impresia căutării unei soluții a conflictului și nu sunt cointeresați de realizarea acestui proiect. Deși interesant că de fapt, primul pas este deja făcut: drepturile Găgăuziei în calitate de autonomie în cadrul Republicii Moldova sunt destul de extinse și comparabile cu drepturile unui subiect federal. Astfel, într-un oarecare sens, parțial Moldova este deja o federație.

Please follow and like us:
Federalizarea Moldovei ca oportunitate pentru soluționarea conflictului transnistrean

Добавить комментарий

Ваш e-mail не будет опубликован. Обязательные поля помечены *

Pin It on Pinterest

%d такие блоггеры, как: